Partea I


Ai observat vreodata ca cele mai bune vise apar atunci cand ai la dispozitie doar cateva minute de somn? (citat propriu)

*

Baiatul tremura din toate incheieturile. Calmantele administrate nu aveau efect imediat, asa ca tot ce puteau sa faca era sa-l urmareasca zbatandu-se, cu mainile si picioarele legate de masa pe care era asezat.

In fond, nu era o priveliste prea placuta. Sa urmaresti o fiinta umana perfect sanatoasa, tinuta in frau ca un animal salbatic, stiind ca asta era singurul ajutor pe care il putea primi…Intr-adevar, nu era o imagine pentru cei slabi de inima.

Toti din jurul sau urmareau ce se intampla, unii cu privirea dezgustata, altii fascinati intr-un mod demn de a fi clasificat diabolic, iar cei mai multi indiferenti. Indiferenti, pentru ca stiau ca in cateva minute baiatul se va calma, legaturile din jurul membrelor sale vor disparea, iar lungul si obositorul sir de analize si ipoteze va incepe.

Si exact asa, in felul stiut de indiferenti, s-a si intamplat: tremuraturile au incetat, in ochi i-a aparut din nou licarirea specifica unui copil, murmurul neiintrerupt al buzelor s-a transformat gradual intr-o voce umana, voce ce in curand a spus:

- Sunt pregatit sa vorbesc.

Si atunci a inceput nebunia: senzorii plasati pe pielea sa si conectati la aparate de monitorizare, tuburile de oxigen impreuna cu perfuziile aduse aproape, camerele video si aparatele foto puse in functiune, reportofoanele pornite, armata de oameni ce iau notite pe moment, pentru interpretari momentane, doctorita alergand sa-i desfaca legaturile ce il tineau strans (mama lui, de altfel), si nu in ultimul rand, ventilatia pornita la maxim.

Totul era pregatit si pus in functiune, echipamente de un cost inimaginabil ce erau folosite doar cateva minute pe zi, acele cateva minute in care baiatul isi amintea visul dupa ce se trezea din somn, acele cateva minute cruciale in care orice respiratie, cuvant sau oftat era de o importanta vitala. Totul pentru acele cateva minute, dupa care visul va disparea complet din memoria sa, lasand doar urme vagi pe apatele de inregistrare, urme ce nu mai erau de nici un folos pentru studiu.

Si relatarea a inceput:

- Ma aflu…in centrul orasului. E noapte. Sunt de partea cealalta a Bancii Centrale, in dreptul statiei de taxiuri. Toate au pozitiile aprinse si sunt parca pregatite de plecare. Toti soferii comunica prin radio, asteptand parca sa le fie confirmate comenzile.

Apoi, una dintre masini pleaca, a treia mai exact. Pleaca fara semnalizare si fara sa se asigure. Evita la milimetru o masina ce venea din spate si isi continua deplasarea.

Aud niste pasi. Ma intorc cu fata spre cladirea din spatele meu. Lumea circula pe langa mine de parca nici nu as exista, dar nu e asta zgomotul auzit. E un zgomot mai infundat, cu o cadenta ritmica, ca un mars de armata.

Ma intorc din nou spre statia de taxiuri si observ ca toate masinile au plecat. Pe strada circula numai motociclete de viteza, repede, una mai rapida ca cealalata. Abia apuc sa le vad.

Aud din noul acel zgomot si iar ma intorc. Vad o persoana, un barbat, imbracat la costum, cu casti in urechi. Nu-i pot distinge fata, e ca si cum ar avea un val ce o acopera. Merge in zig-zag pe trotuar, cu pasi ficsi, parca masurati. Pasi militaresti. Ma apropii de el, facandu-mi loc prin multime. Imi inchipui ca el e sursa zgomotului, dar cu cat ajung mai aproape de el, omul incepe sa dispara treptat.

Apoi, zgomotul se muta in strada si sunt fortat sa ma intorc cu fata in acea directie. O singura motocicleta mai este vizibila, care se deplaseaza si ea tot in zig-zag. Aceeasi pasi se aud, de data asta din dreptul ei. Ma apropii de marginea trotuarului si disting culoarea motocicletei. Rosu aprins, la fel ca si costumul celui ce o conduce.

Zgomotul creste in intensitate, iar cand pasesc in afara trotuarului dispare pentru un moment. Ca si motociclistul, de altfel.

Apoi, sunt mutat intr-o alta locatie. Aparent pare a fi intrarea intr-un club, tot in zona centrala, dar nu il recunosc. Doua garzi stau la intrare si asigura ordinea, unul responsabil cu stampila, celalalt cu tinutul banilor. Amandoi sunt imbracati la costum.

Aud din dreapta mea acelasi zgomot ca inainte. Ma intorc si vad motociclistul in rosu venind spre intrarea in club. Parcheaza intr-unul din locurile permise si coboara. Nu isi da jos casca. Se apropie de garzile de la intrare, care ii fac loc sa treaca. Inclina capul spre cei doi barbati, iar ei fac la fel. Apoi intra in club.

Incerc sa ma duc dupa el. Ma apropii de garzi, moment in care tot sunetul din jurul meu dispare. Inclin capul spre ei in acelasi fel, iar ei aproba, lasandu-ma sa intru.

Usa se deschide, apoi pasesc inauntru, spre holul de intrare, luminat in albastru.

Apoi, nimic…Doar o lumina alba, si ma trezesc.


Reportofoanele se opresc toate deodata, aparatura la fel, iar mama copilului se apropie de el si il imbratiseaza.

-Te-ai descurcat bine, ca de obicei.